Pentru investitori acest aspect este atrăgător din perspectiva costului redus pentru o resursă încă bine pregătită.
La acesta se adaugă şi alte avantaje conjuncturale.
Problemele apar atunci când populaţia tânără locală alege să plece în ţări unde plata este mai mare sau cei care doresc să se repatrieze se lovesc de discrepanţele pietei europene. Eforturile susţinute în ultimii ani, pentru creşterea venitului forţei de muncă, au plasat România în topul tărilor din UE evidenţiind totodată şi diferenţele dintre ţări.
Statisticile Eurostat relevă faptul că salariile au rămas mult în urma mediei europene şi că este loc de creştere continuă. Majorările indică cele mai mari valori în zona non euro: Bulgaria 15,3%, Ungaria 13,9%, România 12,2% și Polonia 11,7% iar în zona euro: Lituania 13,3% şi Irlanda 9,3%. Creşterea minimă a fost înregistrată în Danemarca 2,3%.
Costurile orare ale forței de muncă variază în prezent, la nivelul Uniunii, între 8 și 50 de Euro, respectiv de la Bulgaria cu 8,2 Euro și România cu 9,5 Euro până la Luxemburg cu 50,7 Euro. Aici sunt incluse veniturile, contribuțiile sociale ale angajatorilor cât şi costurile de recrutare, formare profesională, echipament de lucru. România cu 5,3% este în top şi la cele mai mici ponderi ale costurilor nesalariale, faţă de cele mai mari în Franța cu 32%.
Este de menţionat în actualul context, faptul că eliminarea treptată a schemelor de sprijin legate de pandemie contribuie pozitiv la creșterea costurilor orare cu forța de muncă.
Sunt speranţe de aliniere la piaţa europeană prin măsuri recente de transparenţă salarială şi limitare a diferenţelor între sexe. De asemenea, o rată a inflaţiei variind spre 15% va accelera procesul de ajustare salarială. Cu tot necesarul de creştere, România îsi va menţine şi în această decadă atractivitatea mai ales datorită potenţialului şi resurselor proprii. Astfel, vor continua fluxurile migratorii de lucrători asiatici şi de investitori occidentali.
Pentru mai multe detalii ne puteți contacta aici.