Legea nr.367/2022 privind dialogul social abrogă Legea nr.62/2011.
O modificare importantă, care implică amenzi mari, este legată de introducerea obligativităţii negocierii colective la nivelul societăţilor care au cel puţin 10 angajaţi (anterior se aplica de la 21 de angajaţi).
Iniţiativa negocierii colective aparţine oricăruia dintre partenerii sociali (angajator sau organizaţii sindicale/reprezentanţi salariali).
Ȋn cazul în care la nivel de unitate există deja un contract colectiv de muncă, iniţiatorul negocierii colective, poate face acest demers cu cel puţin 60 de zile calendaristice înaintea expirării contractelor colective de muncă sau a expirarii perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate în actele adiţionale la contractele colective de muncă.
Durata negocierii este de maximum 45 de zile şi poate fi depăşită doar prin acordul părţilor. Contractele colective de muncă pot să prevadă renegocierea periodică a oricăror clauze convenite între părţi.
Ȋn cazul în care la nivel de societate nu există niciun contract colectiv de muncă, iar societatea are cel puţin 10 angajaţi, încă din momentul intrării în vigoare a Legii 367/2022, adică din 25 Decembrie 2022, angajatorul are obligaţia de a informa salariaţii cu privire la declanşarea procedurilor de negociere şi, potrivit art. 107, va transmite în scris tuturor părţilor îndreptăţite să negocieze contractul colectiv de muncă anunţul/invitaţia privind intenţia de începere a negocierilor colective, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea acestora.
Anunţul trebuie să cuprindă data, ora şi locul stabilite pentru începerea negocierilor. Partile indreptatite sa participe la negociere vor confirma in scris primirea anuntului/invitatiei, precum si acceptarea sau refuzul participarii la negociere, indiferent de partea care a iniţiat negocierea. Lipsa unui răspuns scris, coroborată cu prezentarea dovezii de invitare la negocieri, va fi interpretată ca refuz de participare la negocieri.
Ȋn cazul angajatorilor la care nu exista sindicat, drepturile şi interesele salariaţilor pot fi aparate şi promovate de către reprezentanţii lor, aleşi prin votul a minimum jumătate plus unu din numărul total de angajaţi ai societăţii respective (nerespectarea acestei cerinţe fiind sancţionată cu amendă între 30.000 şi 50.000 lei). Pot avea calitatea de reprezentanţi ai angajaţilor persoanele care sunt încadrate la angajator pe baza unui contract individual de muncă şi au împlinit vârsta de 18 ani. Durata mandatului reprezentanţilor angajaţilor nu poate fi mai mare de 2 ani.
Persoanele care ocupă funcţii de conducere care asigură reprezentarea societăţii în raporturile cu angajaţii sau care participă la decizia conducerii întreprinderii la nivelul societăţii nu pot fi aleşi ca reprezentanţi ai angajaţilor.
Numărul de reprezentanţi aleşi ai angajaţilor se stabileşte de comun acord cu angajatorul, în funcţie de numărul total de angajaţi din societate. Dacă nu se realizează acordul, numărul de reprezentanţi aleşi ai angajaţilor nu poate fi mai mare de:
a) 2 reprezentanţi, la angajatorii care au sub 100 de angajaţi;
b) 3 reprezentanţi, la angajatorii care au între 101 şi 500 de angajaţi;
c) 4 reprezentanţi, la angajatorii care au între 501 şi 1.000 de angajaţi;
d) 5 reprezentanţi, la angajatorii care au între 1.001 şi 2.000 de angajaţi;
e) 6 reprezentanţi, la angajatorii care au peste 2.000 de angajaţi.
Informaţiile pe care angajatorul le va pune la dispoziţia părţii sindicale şi/sau a reprezentanţilor angajaţilor în cadrul negocierii contractului colectiv de muncă, trebuie să permită o analiză a situaţiei economico-financiare şi vor cuprinde cel puţin date referitoare la:
- situaţia economico-financiară a unităţii la zi;
- perspectiva de evoluţie a unităţii pe următoarea perioadă contractuală;
- situaţia, structura şi evoluţia estimată a ocupării forţei de muncă, precum şi eventualele măsuri preconizate pe urmatoarea perioadă contractuală;
- măsurile propuse privind organizarea muncii, programului şi a timpului de lucru pe următoarea perioadă contractuală;
- măsurile propuse privind protecţia drepturilor angajaţilor în caz de transfer al unităţii sau a unei părţi a acesteia;
- măsuri propuse de angajator privind promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă a angajaţilor pe următoarea perioadă contractuală.
Legea nu prevede obligaţia încheierii unui contract colectiv de muncă (acest lucru se poate întâmpla dacă părţile nu ajung la un acord) ci numai obligaţia negocierii.
Neîndeplinirea obligaţiei negocierii contractului colectiv de muncă se sancţionează cu amendă de la 15.000 la 20.000 lei.
Dacă aveţi întrebări sau aveţi nevoie de suport în ceea ce priveşte procedura alegerii reprezentatului salarial sau al celei privind negocierea contractului colectiv de muncă vă rugăm nu ezitaţi să ne contactaţi. Cu Total Soft ai parte de servicii de outsourcing recrutare de inalta calitate.